sunt condamnat de drept comun al ignoranței certe
sunt condamnatul la eroare permanentă
sunt condamnat de naștere la moarte
fie că fac ignobile mărețe nimicului des fapte
sunt viu și pentru asta-s pus pe rug de care
nu pot să fug, nici să mai implor vreo îndurare
e vina confirmată, sentința e corectă, nu-i cine să mai ierte

când Moartea ține coasa ei erectă, plec capul
proverbe-nșelătoare – zdrang, uite-l cât de lesne cade!
mi-e inima mai rock decât o doină
mi-e doina tălmăcită de mulți străini în mine
și dusă-n derizoriu spre umilire scop –
eu nu mă-ngrop aici, trec, ca numai prin minune
din pește-n vărsător și zodii mult mai rele și de top

nu e nimic de capul meu, măcar de-ar fi un ștreang
e numai hula, oprobriul, bârfa și ecoul
unor oglindiri: ei sunt precum mă văd, acuză
când însuși Dumnezeu bate mărunt din buză și prea tace
dând ingnoranței primul falnic rang
abuziv găinii dintâi repetat i se confiscă oul
rămâne numai vina mea și... n-am ce-i face

și de iubesc e tot o vină, iar de ignor e un păcat de moarte
de mint mai tare decât jude, avocați, acuzatori
la fel ca mine foarte muritori
sunt pus la stâlp pentru teribil plagiat
pedepsit ca să mai scot o carte
ca probă la procesul dinainte încheiat
dacă refuz s-o scriu sunt și mai vinovat

nu-i vorba despre nedreptate sau destin
nici cărui zeu refuz cu vehemență să mă-nchin
și pentru asta condamnat sumar
e vorba despre fiecare tu, cu soldă, voluntar
pus să-mi fie călău. Securea? aplauzele ipocrite
mai taci din palme sau mai taci din umeri, măcar
sentințele amândurora de multă vreme-s scripte

sunt condamnat de drept la fel comun și ție
comună ne e lauda destulă niciodată
nici Moartea nu mai este atât de inspirată
ne uită aici erorii, eroi intransigenți
să scriem declarații cu litere-sergenți
ce ne vor însoți la eșafod dez-dreptățite
viața deci e marea, politic de corect, vinovăție

o ultimă dorință, cum drept postura cere
puneți pe rug ce-am scris odată cu sentința
ca după, dac-o fi, renașterii dat iarăși
vinei viitoare să-i dau altă putere
apoi, judecătoare-mi fie însăși ea, dorința
și din clemența voastră prefăcută, faceți onoare
să vă am aceiași în moarte bravi tovarăși

prunc înfășat în zeghe, pe scena vieții fost
v-am dat de furcă să judecați o justă furcă
în care să atârne biet leș lacom la vină și eres
dreptatea vă dă dreptul iar vina și mai ghies
să condamnați din nou nimic nu vă încurcă
nu mi-a rămas decât supunerea blazată
coala se-ntoarce, iată, albă și voi mai albi ca niciodată