Dintr-un adânc de noapte, un licăr de lumină
În suflet îți pătrunde și-aduce armonie,
Să îți cicatrizeze o rană ce-o alină,
Speranța să-ți trezească c-un strop de apă vie.

Zălog în fața vieții, supuși în fața morții,
Vom fi aceleași ape devreme curgătoare,
Ingenunchiați, cum altfel, umili în fața sorții
Ne ridicăm pe valuri de viață, drept urmare!

Și nu ne este teamă căci noi suntem furtuna
Stârnită de emoții, calmată de gândiri
Cea care din durere câștigă-întotdeauna
Visând prea stinse stele, visând la nemuriri.

Tot noi suntem aicea, când totu-n noi suspină
Și noi suntem cei care venind în ajutor,
Adesea ne tot spunem: "când poți s-alini, alină,
Căci soarele răsare, chiar de-i ascuns de nor!".

Să nu îți pierzi speranța, găsește-o-n tot ce-ți place,
Găsește-o-n flori, în vise, în poze și-amintiri
"Alină" e îndemnul care umani ne face,
"Alină" ne alină durerea din priviri.