dincolo de sticlă mă trăiesc
prea dură este raționalizarea privirii
în rana prezentului
mâinilor le este beznă când mă-nalță tristețea

nu bănuiam cât de tare poate
să ardă speranța
goniți îngerii dacă vreți să mă beți
strop cu strop
din pocalul de vânturi

somnul meu este anestezicul timpului

îți mai cer încă o dată
părinte
îndepărtează de la mine bucuria
plutirea mi-e necesară
ca pâinea

neînmulțită în rădăcina cuvântului
hrana doar amăgește
mi-arată runele grase ale darului

nu vreau
să-mi donez suferința
ca pe-o catrință prea strâmtă

clepsidra își răstoarnă apele vrerii
refracția iubirii
sparge cupola iluziei

artera din inspir trage maneta destinului
cobor
schimb ancora ochiului