poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-06-10 | |
Printre degetele tale, să curgă sfânta zăpadă
mergeam, deunăzi, prin amplasament mirosea a păcură și câțiva soldați stăteau tocmai foarte treji, veghind la foc cine știe ale cui scrisori le frunzăreau, în mâinile groase unde mergeți? i-am întrebat, pe ei de ce ați aprins focul, chiar azi? cine v-a spus? Locotenentul, domnule, el ne-a dat informare dar noaptea era adâncă și grea, iar pe jos străluceau albăstrelele le aruncaseră, cineva, parcă din mână și apoi se împrăștiaseră pe jos, până au inflorit în zăpadă... pâlcul de stele, în alb ne e dor de mama, de fratele, iar mâine dimineață, ca și ieri, vom face exerciții, cu armele! nu știam de fapt în ce țară eram... pentru care război se pregăteau ei... și dacă tăceau, focul la care se încălzeau ei era mare și lucios, atrăgător îl priveau, parca, foarte triști, cu toții... dar, cum să vă spun peste câteva săptămâni, și tocmai ce se apropiase Crăciunul spun, totul, ca făcut din lut și memorie drept, să mă fure... văd, a început sa ningă cu fulgi aspri, pe suprafața întregii garnizoane un iepure sau poate o vrabie mănâncă, de pe jos, cozonac și cine este iepurele cine este, poate, vrabia dezleagă-mi mâinile, afară din frică sunt doar un soldat căci sufletul meu e prea fricos se întoarce, în sfârșit, în noroiul, de-acasă s-a așternut zăpada, peste noroi, mama cred că a așternut-o cu mâinile ei noduroase și reci mi-am lăsat bocancii, în fân sunt murdari un cal foarte mândru, dar slab, îmi soarbe apa prea bună, din găleată. este a mea, e din fontă e bine făcută dacă, mâine, calul e sănătos, atunci vor sclipi lumânările în curte și voi recunoaște femeia care a purtat apa, exact din dreptul fântânii așa se recunosc femeile de soldat este bine acasă e cald teracota fierbinte, bucățile ei de piatră dau, pe gură, colinde cine ești pe platou îi pâlpâie, foarte aprig, focul, pentru ea ca un rug pentru că fiecare bărbat are doar o singura fată ca o semănătoare, de la mine din trup sunt osul cu care îmi semăn, `mândrii mele, terenul vom face o casă mică, în sus, eu o croiesc, mai departe, cu mâinile și sunt un om laș peste bastion s-a făcut liniște ...mut.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate