A plecat într-o zi din cord, argintiu,
Iarna,-n amintirea ce-a lăsat-o-n picur,
Drumul său pășește în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.

A plecat cu basmul lumilor de gheață,
Și-au venit lungi aripi cu raze ce curg,
Apele-aduc viața să scalde-n verdeață,
Văntul primăverii fierbe demiurg.

Degetele-n simțuri mai trosnesc din oase,
Întoarcând pribeagu-'n clopot de lumină,
Raiul lumii urcă prin zări dureroase
Și-aduce cu el focul din sulfină.

Dorința de ieri se-'ntorce-'n cristale,
Instrăinănd iarna cu nopțile lungi,
Fragede obrazuri roz sunt, cu petale,
Când naște căldura în zile prelungi.

Iar se logodește echinopțiul sorții,
Se trezesc preludii, vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare cresc pulsând emoții,
Râd copilăroase inime trezite.

Salcia-i mlădie, ca un dor de fată,
Trupul își vibrează în balet pe cer,
Săbiile-n nouri spintecă o ceartă,
Verdele mângâie, buzele o cer.

Boabe încolțesc șoaptele sacrale,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul din jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri în cor cu alai.

Primăvara vine ca să-aducă prinții,
Evadând copacii din rana pustie,
Trec anii pe chipuri, renaștem ca sfinții,
Fragedă copilă, moartea ne învie!