am așteptat toate grijile să treacă
să fac din cuvinte templu de lumină,
dar câteodată mai plâng- ce dacă?
lacrimile spun că patima nu-i străină.

îmi ascult inima bate ca un clopot
în sfântă zi de sărbătoare,
ascult mirată al izvoarelor șipot
străbate văi, lunci și ponoare.

legende păstrez în aurită amforă
am îmbogățit cu ele timpul,
mi-e ticluită viața ca o metaforă
doar cerul îi cunoaște arhetipul.

destinul meu sidefiu ca nisipul,
în fața lumii își dezvăluie chipul.