să răstorn chiar și-o ceașcă de lume în mine
piciorul mi-a alunecat înafara bordurii
culorile comune n-au avut aderență la pielea mea de cărbune
intermitent respiram sub mister
uneori o apnee de novă imprima elipsei combustii acide

cine sunt vamă cui dau strălucirea cum vreau să-i semneze
privirii adâncul și forța
e un mister
nu o notă-n subsolul genezei

vântul din talpă
arșiță și loc de odihnă într-o noapte prea densă
lest nu mi-a fost prea des gravitația
sângele a tradus ilizibil credința diluată de răspunsuri oarbe
întrebarea corectă este
cheia perfectă

întotdeauna contaminat de absență
dumnezeu elibera fluturi
din mine
dimineții rănite de viață
tăietura de umbră înfășoară eșarfă
iertarea

noian de-ndoieli
au perforat axa lumii care oțelea tendon de războinic
mi-au măsurat revelațiile și-au distrus
temple în care cerul s-a îmbrăcat de la solduri
între două bătăi de inimă și o schiță stângace de zâmbet
magic am rulat anotimpurile

mersul blajin mi-e prea strâmt
cu un fulger am grăbit sau mi-am alungat din măruntaie timpul
respir între ziduri și oameni fără procură
și mai cer încă o moarte să-mi îmbete lumina din tălpi

cine sunt
n-am știut să spun nimănui
doar caut rădăcina supernovei din creier și fac bucuriei
noduri din vulturi