un vânticel de seară,
scutură norii
de ultimii fulgi de zăpadă...
ștrengărește,
se-rostogolește
printre pălămidele usturătoare;
plin de scaieți, zâmbind,
iute se cocoață-n
vârful unui măr-nflorit,
și-adoarme fluierând:
noapte bună!

nici puii de berze
n-au somn;
de-acolo de sus,
privesc cum o zână frumoasă, din palatul de mărgean,
a prins într-o plasă de fluturi
soarele.
cântând din mandolină,
șopotește, ca o apă lină:
noapte bună!

de după munte,
într-o caleașcă strălucitoare
apare
luna-fecioară.
roiuri de stele-i
dansează-n juru-i.
un iepure uimit de-atâta frumusețe
nu-și amintește numele prințesei...
în sunetele goarnelor,
atât poate să spună:
noapte bună!

obosit de-atâta devatură,
bursucul
s-a culcat lîngă arici.
ariciul s-a chircit în preajma unei căprioare,
iar căprioara s-a-ntins la picioarele
veveriței roșcovane.
lupul, dragi copii,
nu mai este personajul negativ din poveste...
tiptil,
i-a învelit c-o pătură de frunze
și a șoptit în graiul lui:
noapte bună!

aroma laptelui cald
se-nalță ca o boare;
îmbujorați și fără griji,
copiii au somnul lin.
arhanghelii
cântă-ncetișor din alăute,
iar
mama-
terminând rugăciunea de mulțumire,
murmură duios:
noapte bună!