Am spus adio
anilor uitaţi,
hainele tăcerii
zac pe un scaun ciudat
din spatele uşii,
totuşi,
frigul sunt eu,
pereţii strigaţi
sunt eu,
eu, indescriptibilul,
orbul din oglindă,

mă încrunt, deci exist,

noaptea e lungă şi laşă,
fluturi deschid
aripi spre vid,
sub sprânceana sinucigaşă,
eu nu sunt eu,
doar o umbră în zale
sub uşă,
un somn fără vis,
un gând spânzurat
de-un fior
de cenuşă