SALCÂMUL

Spre lacul plin cu flori de nufăr,
Vegheat de-o cumpănă-n balans,
Doi umeri verzi mă fac să sufăr,
Privind la ciutura în dans.

Bătrânul rege, nemilos ciuntit,
Rămas acum fără coroană,
Deunăzi și-a răzvrătit,
Umeri rotunzi de curtezană.

Semeț privise Bărăganul,
Păduri căzute sub topor,
Nu socotea vreodată anul,
Iar vremii nu punea zăpor.

Măreț străjer în dunga zării,
La margine de drum și stuf,
Plătea destinul transformării
Din rege-n leac pentru zăduf.

Regalitatea-i despuiată
La două brațe retezate,
Privea câmpia însetată
Prin lacrimi astăzi botezate.

― Pândar răzleț de Bărăgan,
Am tot răzbit prin ger și foc,
V-am sprijinit la greu și-alean,
Din umbră-am picurat noroc.

V-am dat miros de Dumnezeu
Prin flori încunununate-n cocă,
De-aceea El m-a făcut zeu
Din care moșii încă mușcă.

Prin frați v-am pus umeri la case,
Din vetre-am adormit vlăstarii,
Iar când necazul vă-ncercase,
Cu ghimpi am ologit barbarii.

Coroana-mi este la pământ,
Frunze uscate poartă vântul,
Fac astăzi însă legământ
Că îmi voi reclădi veșmântul.

Din nou va izvodi coroana,
La umbra mea, cu car, cu boi,
Veți rezema pios icoana,
Să vă păzească de nevoi.