ghemuit în matcă
fluviul se gândește
cărui mal să îi lase inima
și-n prelungirea cărei clipe
să modeleze cântecul
dorm stelele
stând în genunchi
câte herghelii de gânduri
le vor fi troienit rugile
când întunericul
se dezlipea din coasta luminii??!!

una…
două ?...
ce importanţă mai are totul
dacă lumina
continuă ne să fie
iar marea îşi aşteaptă
înfrigurată nuntirile ?
facem din orice
un capăt al
existenţei
uitând să ne întrebăm
din când în când dacă mai suntem
sau am fost
vreodată

și apa aceasta a fost cer
și cerul acesta ne e apă
mersul pe mare
nu-i pentru
cine pune sămânța urii
în pământ
înjură pescarii printre dinți
năvodul cu vise
e rupt
doar câteva păsări se laudă
c-au fost cândva oameni
(cine le-ar putea crede?)