șuieră un tren
mă întreb dacă e adevărat
sau doar mi se pare

căile ferate se clatină
traversele au putrezit
cum carnea morților din cimitir
peste ei nu putem trece
ne doare fiecare cuvânt nespus
fiecare bocet lăsat în fața curții
unde, odinioară, au stat
ne dor umbrele aruncate printre pietrele
unui terasament care se clatină
cum se clatină și crucile din cimitir
n-au mai trecut demult ai noștri pe-acolo
și iarba șuieră
ca un tren cu vagoanele fără cuvinte