dacă dependența și vindecarea
sunt sinonimii cognitive
atunci trăitul din inerție
ar trebui să răspundă la întrebarea
așa până când?

e oarecum bine că nu mai tremuri.
nu-ți mai joacă privirea.
e clară și fermă ca arginina.
nu-ți mai e frică de înălțimi.
apreciezi bine distanțele.
știi cât mai ai cât ai fost.
recunoști locurile unde-ai căzut.
oamenii care au râs
care te-au încercat cu piciorul
care-au chemat paramedicii
care-au chemat-o pe sfânta Monica
și ți-au împletit o coroană de arminden.
nu mai vomiți aer și fiere
la ore fixe
când toate organele se fac în tine ghem
ca o mulțime căzută în adorație
în fața lui pio stigmatizatul.
trombocitele și-au revenit.
feritina la fel.
regulă naturală: câștigi pe o parte
pe alta pierzi.
nu mai poți dona sânge
hemoglobina e mică
nu se fixează bine fierul în organism
mai bea și tu niște vin roșu.

găsești mai ușor un pumn de samarium
decât echilibrul.
echilibrul între a da dracului tot
și a trăi mai departe cu capul sus
și picioarele-n iad.
să demonstrezi ce?
să demonstrezi cui?
dacă ai mai fi avut niște ani
poate ar fi ținut.
doar mintea ocupată în permanență
cu lucruri mici
ca niște mici inserții de sens.
cauți o sfântă din martirologiul roman
iar la descriere ca ocupație figurează
virgină.
găsești mai ușor un obiect autentic
de pe salyut 7
decât echilibrul.
echilibrul între rutină și ceva care pune
sângele în mișcare.
între vechii prieteni
care te strigă-n derâdere pocăitul
și prietenii noi care-ți urează empatic
abstinență senină.
și tu nu poți înțelege în ruptul capului
cum poate fi abstinența senină.
că doar nu-i cer.