între pagini de carte,

luna e nouă,

e iarnă și frig,

sub roți de mașini, tractoare, gheața se topește câte puțin,

doar gândul e departe, departe, nu știu ce i-a venit,

Doamne,

cine mă poartă-n amintirile toamnei pe frunze de dor,

de suspin,

coaptă e clipa stelei

ca un harbuz, pruncu-și așteaptă lumina,

iar noi

mamă, am cules via, am tras la teasc, mustul era dulce,

dulce

și negrul ca un tăciune,

matale-i ziceai, zaibăr, din via sădită cu mămuța măranda,

iar eu,

am plecat, mamă, am plecat ca o zăludă,

m-am desprins de tine ca frunza de copac, ca bobul de spic,

iar tu,

înlăcrimată

ai mai găsit un strop de grai: de ce draga mamii,

de ce

zbori ca un vânt,

de ce atâta grabă, în lumea lui Dumnezeu,

cine te-așteaptă,

cine