Pentru M.A.

Femeia ce-ncerca să treacă digul
Pe când pe sub un porumbel ce fuge
Atât de trist, mi-s zile centrifuge
Dar aripa îi trece, cum și frigul!

Mireasma apei mării, ca zălog
Și aspra frunte, vrându-te, răscruce
Câtimii, sufletului, numai să apuce
Ca un zălog, lăsându-se, pe doc.

Trecuturi stau, în mine și în oase
Batiste mult prea grele, mă lovesc
Dar vine lângă mine, îl bolesc
Pe omul ce, iubirii, mă descoase.

Vaporul meu se duce, că-s frumoasă
Îmbătrâniri senine mai sărută
Și pe întinsa mare, doar o plută
Ce poartă trupu-întins, mi-s strânse oase.

Te crezi, în părăsiri, în fum și patimi
Căci vina i-a femeii, cu catrință
De te-am lăsat, mi-e fruntea neputință
Căci m-am lovit, în tine, om cu lacrimi.

De prea m-ai aruncat, de printr-o dungă
Să stau încă un pic, sub trandafiri
Căci sunt petala roșie, sub miri
Ce au lovit, mi-e lacrima mă-împungă.

E lacrima mai mică, s-plante ude
Mi le mai gust, din bărci, sunt foarte verzi
În ochii tăi, prezent, să nu-l mai crezi
Căci prea-s o slăbănoagă, paparude.

În straja unei zile, stau și mâine
Dar nu mă cred, iubiri, ce mă preced
Sunt și iubitul pâinii, sunt mied
Sunt carnea ce-o mănânci, de ieri, pe pâine.

Dar lasă-mi, mai în vreme, de nu ții
La inima ce plânge, în batistă
Mereu frumoasă, pusă într-o listă
Nu te aștept, ca, mâine, să îmi vii.

Ce țărm se vede? Se destinde, tristă
Cu ochii albaștri, buze mari și pline
Dar ochii ei sunt reci, în mână ține
Bomboane pentru somn, odihna-i Cristă.

Își prinde zâmbetul, nițică iarbă
Ce se zărește, celălaltui mal
Se văd și oi, sau poate și un cal
Dar nu sunt oameni? Soarele s-o fiarbă.

Cu dinții încleștați, în plante ude
De nu sunt pești, cum buze să-i surâdă
Sunt țărmuri, ochii ei frumos să-i râdă
Sau sunt atâția unchi și alte rude.

Femeia ce-ncerca să treacă (digul)
Pe când, pe sub un porumbel, se duce
Atât de trist, mi-s zilele caduce
Dar aripa îi trece, cum și frigul.