Luna bate... luna bate...
raza, umărul răzbate,
raza, umăru-mi străbate,
de prin ochi, mult adorate!
nu te-ai duce, prea departe
s-alte poarte... s-alte poarte...
ești departe...
...ca și cum ai lua lalele
pe din oase, de-ale mele
cu privirea, tot în sus...
înspre patimi și mai sus...
de cu patimi m-am supus.
ochii-încercănați, de lacrimi
fericire să îmi `sameni.
ia, cu mâna, fericire
ca safire... de-a `sădire...
numai bulbul dorului
sta de strajă, norului
să mai ningă... să mai ningă...
ca și lacrima-n oglindă.
...uită-te nițel, în sus,
stau în tindă, zac, în tindă.
pe sub cer, rogi cerul, pus,
alb zăpezii, cum s-a spus...
Stânjenel, la gleznă-mi, sară
zâmbetu-mi așază-n scară
părăsire, de-a ocară,
ca o floare, de-i mai rară...

Este rară? sunt mai rară?
să surâd, de pot, descos
pere coapte stau, pe jos
pe din țolul meu întors.
(cu icoana, mi-stau, întors.)
pe sub lumi, ca inul tors.

Și-s lumini, ca inul tors.
pere coapte, să îmi fugi
să îngălbenească, dulci
sânul, iute, nu-l apuci
în petale, numai, tinda
cum și chipul, în oglinda
de la mama Safirinda...
pămătuf, în cer, de puf
mare-i cerul, ca oglinda
spală-se, de-mi știu, zuluf...
trandafiri, prin colț, omida
primăvara sau oghida...
pere dulci, de-ați sta, firida
nefirească, printre goluri
de-a amoiul, povestiri
pe din casă, înțoliri
mintea mea, atâtea țoluri
perne, pui, tu cerne-le...
”dară, tu, salvează-ți puii
de-a tăierii, de-a gutuii...”
păsări, stoluri... mi-trec, în stoluri...
Pe din țol, pe lângă pături
vrăjitoarele-mi mai mături
cu cinci ramuri cu mătasă
Ca și cum, de pe din casă
scoate-ți geana furioasă!
mă apasă! te descoasă...
pe din casă... dă prin casă...
Anul nou să fugă-n pod
de la mine-ți dau zăvod
nou, aflând, între norod
de pe dincoace, de pod...
se reped, perechii, rude
sunt vecini, sub ramuri ude.

Pe din mână, pe din ceapă
nu îi spun, (până la apă).
căci, în sat, de-am `lunecat...
nu îi spun, până în apă,
ochi sub ceapă... ochi sub ceapă...
glezna mea, cea de harapă
de sub boabe, pe la lacrimi
inima, și-atâtea patimi
numai lacrimi... numai lacrimi.

Cumpăna o trag, cu mâna
boaba rece-mi umflă vâna
pe catrința mea curată
zace crucea ferecată
neagră, roșie, te `cată!
Iar, te cat!

Ochii tăi, de ciocolată
ochii mei, de ciocolată
și cu lacrima-mi scăpată
zace floarea sărutată
și-n cămeșă, sânul fierbe
o porumbă, între verbe
sau adverbe, stă de fierbe
la fântână, multă pace
ceru-n zece se desface
stau, cu oase iliace
toți, de muți, ca niște struți
porumbel, aripa-și face
geana mea e prin găoace
se desface...
trag găleata, mai aproape
(cunoscut!) atâtea ape!
căci, cu mâinile,
prin ape!

Atâtea ape... ape-agape...
căci, cu ploaia te-am găsit
cu sărutul, lângă schit
trec măicuțe, de frăguțe
de-s grăsuțe
îmi sunt maici
pe mine, calci
ochii-albaștri, ochii verzi
niciodată, să nu-i crezi...
basme, iute, de-întrevezi...
numa-ai mei, căci sunt căprui
ca o ghindă `d-amărui...
în păduri, sărut să-ți pui.
în pădure, să mă bag
și cu mâna, osu-mi trag
niciodată, nu te mint
glezna-mi zace, prin argint.
dacă ninge, dacă plouă
e zăpadă, pe din două
omuleți se nasc, în noi
pe la margini de noroi
de prea a trecut, cu ploi
de-au trecut, care cu boi
sau, cu stele, de-au trecut
neîncăput.
omuleți se nasc, în noi
din zăpadă... din zăpadă...
fain îi omul de zăpadă
(apă-n grăul, de sub ploi.)
stau la margine, de stradă
să ne vadă
maica intră, iute,-n casă
de-s urâtă, de-s frumoasă
ascund cheia, că-s drăcoasă.
pe afară,-s cai de rasă
care,-n steaua luminoasă.
mânătarcă, lângă casă
roșie, alunecoasă
de-a mă otrăvire, lasă...
căci, eu știu unde sunt hribe
zac, amfibe
pe la lac și se desfac
păduri sau muri.
păduri sau muri.
căci pădurea mea-i acasă.
cu-a balsamuri, pe sub masă.
Dă, pisica, ți-mușcă câinii
șoricelu-i drag, stăpânii
numai rău, de li-i prea gândul
gros, ca ugerul prostimii
că-ți blesteamă și nu-ți lasă
ci, pe-afară, de-a câtimii!
ci pe-afară, pe de-a hâtrul
nu da mâna cu urâtul.
că nu-i animal, urâtul.
mâna-mi zace, prin mălai
animalului grăsime
”dă-mi mălai, dă-mi mălai...”
macin eu, cu mâna-n pai.
numai porcu-și umflă râtul
sluga dă să-și crească `rață
Iancu-n tine nu-și dă față...
pe urât nu-l lași, prin casă
gâsca, gâza, furioasă
da nu-mi pui de preot, lasă...
de nu-l dau din curți la `nime
căci, nu-mi ține de păcate
pe sub candele pătate...
Vreau lumină...

Mamă, de ești prea netoată
cată`, scoate iarba, toată
pe din oase-ți stau, în zai
de cu teamă, de-s cu lână
ca prin floriile din strai
de-o săptămână...
mă-învelească, ca și-o spână
de cu teamă, de-s cu lână
îmi iau `pita, de pe masă
de-i vecinul, mi-umblă-n casă
să te scape de păcate...
”Mărturisitu-te-ai?”
jumătate, pentru sine
cealaltă rea, jumate
anul nou, ne stă prin casă
luna-n geamuri se apasă
pe din raze, șchioapătă...
ochiu-mi, iute, scapătă...
de cu buruieni, le lasă.
De-avem șoricei, prin casă
mamă, Nană, mai ciudoasă
nu-l mai prăpădi, drăcoasă...
”lasă șoarecul, lui mâine...”
lasă șoarecii, sub masă
că-i dau osul meu și pâine
(dar pisica, las-o-n casă)
(că îl sperie, să iasă...)
Gândul meu, ca de argilă...
îmi e milă, îmi e milă...
Nimeni nu pricepe, cum
trupușorul mic, de fum.
se-încălzește lângă scrum
arde teracota, dum!
șoriceii `iasă-n drum...
De plecat-au iele, ceară
”Însă, șoricelul `ăsta...
e prietenul meu, zic...”
Buruienile, pe-afară...
și mi-e gata, casa, iarăși
e, cu grâu (mi-e învelit)
zace staolul zdrobit...
căci și caii mă iubesc...
iepuri blana își zdrelesc
ciurdele îmi stau, în curte
și în mine (sigur...) iurte
mieii-n strigăt, mă lovesc
(înspre fata ce-o iubesc.)
că nu i-am lăsat să pască
oile, le-am dus la `tească
și din oase, numai vin
că-s și eu, mioară-i țin.
nu se ungă, de cu beznă
florile, de pe la gleznă
pentru mine, pentru `nime
șoareci, brânză sau albine.
stau, în mine...zac, prin mine...
și de-n noapte s-o-nsera
eu, în ziuă, voi striga
să îmi vină și un câine
căci i-am dat, și lui, de pâine.

Unde-s câinii.. unde-s câinii...
mijlocul de nucă, pâinii...
haina-n dimineți, de dar
toarnă-mi vinul, în `păhar
doar un singur lucru-mi iese
”lacrima albei mirese”
în batistă,-mi pun trecutul
mi se zbate-n oase, lutul
căci prin oase, numai milă
(eu sunt mutul, eu sunt mutul.)
animale-s, de argilă.
eu le scot, le port, prin grilă
pe sub blăni, de vreți prăsilă
iarna-i veche și umilă
în cojocul, de argilă
prea fragilă... prea fragilă...
nu le frângeți, că-s fragile!
(Zile trec, culori și mile
cu zăpadă, măsurată.)
glezna mea, înmiresmată
ce-i cu stânjenel, lucrată.

Luna bate... luna bate...
luna capătul (străbate).
...Dar când vine, el, în poartă
luna-mi bate și mă iartă
și sărutul zace-n gură
taină mare, ca de zgură.
numai mură... numai mură...
căci iubesc și sunt iubită
care dulci ne stau, în `pită
stele-n `pită, stele-n `pită...
și plăcinta sare-n plită.
ochi căprui, ca de mireasă
lacrima, pe `pept, se lasă
el, pe `pept, să dea, în casă...
În oglinzi, de-a ascunzire
De-a fiire...
De-a nuntire
Dar nu o găsește-n casă
”A ascuns-o, pe mireasă?”
Lacăte ce ceartă-n scrum
Ochii ei sunt numai (fum)
(Gri și mari, cu gene groasă!)
Șoriceii stau, cu ea?
Supa-n oale s-a răcit
Pe sub fruntea, de sub schit.
(Nici eu, ochii, nu îi-i văd!)
Lacrimi negre stau s-o coasă
Căci e fata lui frumoasă
Se îndreaptă, mlădioasă
Prea târzie... Prea duioasă...
Prea frumoasă...
Ce, prin cântece, se coasă...

De o scriu, acum chiar eu.
Mic luntraș, pe frunte-s, eu.



(Sătenilor, de la tata, din sat... (Huseni))
Și lui R. (Născut pe 26 dec.))