Pădurea, noapte-n mure sau zgârciob
Dar tu te ungi, cu lacrimi rușinoase
Un toc de damă, gene-alunecoase
Și-ți rupe colțul cel de unt sau drob.

C-un gram de nucă de te plimbi, în case
Crăciunuri? Paști? Pe glezna gri cu mov
Un preot ți-ar da strigare, din Ceaslov
Cum ție-ți arde dragostea, prin vase.

Dar eu te chem, în bucur, să renaști
O lacrimă în ochi, ”cum sunt, năroade”
Să n-o cunosc, Crăciun, fie, sau Paști.

Respingi, cu mâna, perla mea-n cascade
Căci nu mă mișc, privațiuni demaști
Pe fața ta, cuibar de lacrimi scade.