E un moment de punct, din care curge puțină miere...
Vezi pianul, e în sufragerie, pe el este o sticlă de vodkă
Și fugi...
Se prelinge e lipicioasă
Ți se scurge, pe haine
Ca un fel de ploaie de bântuială
Nu știi de ce te-ai despărțit poate ieri, poate mâine
E un fel de notiță
Care te ajută să îți amintești mai bine, după ce amănuntul decide soarta
E un fel de chestie din albina prea mâncăcioasă
De polenul florilor...
Și aduce cumva nu a pădure, ci a mușchi umed, transpirând către Nord
E un moment de punct, din care curge puțină miere
Direct la tine în sâni...
Te temi să nu faci, într-o zi, un cancer ciudat
Este de salcâm sau făcută dintr-o floare orientată spre soare
Cum fiecare albină a trecut, atunci, peste oraș
Mereu
Fără ca nimeni să se gândească să o plesnească, din răutate
Și
Ea trece
Printre blocurile cu vedere la stradă și pe lângă bulevardul care visează
Sunt teii, din margine
Și rondourile, în toamnă, golașe
Printre atâția oameni, petrecându-se foarte grăbiți
Lovindu-se, unul în umbrela celuilalt, și gesticulând
Se duc
Înspre joburi plicticoase și plătite prost, în vremea războiului
Femei cu pântecele supt, care nu au născut niciodată
Prin buchetele lor de flori și prin păr, trece o albină, poate, dacă cumva ele apucă să le alunge
cu amândouă mâinile...
Și atât de multă pace pe străzi, mai înainte de toamnă
Se simt, de departe, gutuile care se oftică, în pomi, pentru că sunt foarte amare
Le simți cu sufletul, nu cu buricele degetelor
Căci mâinile tale nu sunt făcute să atingă
Ci doar să se închine
Forever
Către o Biserică de pe nicăieri...
Și, atât de multă păcăleală, dincolo de destin
Căci nu știi, de fapt, cui te-ai închinat, mai înainte, de clădirea soarelui
Sau a Schitului
Numai amănuntele
Și proasta lor înțelegere
Ca și cum ai judeca un om după excepție, pentru că negul e neg
În epoca bailantelor, nu se prea se spăla putina
Și tu ai negi, dar eu am smântână și dau pe la șoareci
Poate e nasol dacă dau smântână la șoareci
Nu ți-am zis
Sunt drăguți
Sunt un fel de semn că trebuie să găsesc trecătoarea
Naibii, cum de nu ți-am văzut
Negi, mii de ani...

Uită-te! Mi s-au înfiat surorile, de către apele de foarte de mâine
Le duc departe, de aici
Pentru că sunt frumoase, toate
”Poate e nasol dacă dau smântână la șoareci
Nu ți-am zis
Sunt drăguți.”
O să îți sparg peretele de beton, într-o zi
Dacă în fața mea ți-ai ridicat ziduri de beton, eu nu le văd, de fapt
Dar, se vor sparge
Sunt fortăreața ta de păcate, cu care mă împingi
Pentru că fiecare dintre îndrăgostiți simte nevoia
Să mai cadă, încă o dată, zidul Berlinului iar oamenii de la Est
Să îmbrățișeze pe cei de la Vest
Cu frică, prin palme
Să se ia în brațe, din nou
Cu miere de albine, creveți și pufarine de toate culorile, prin buzunarele coapte
Cu trandafiri perforându-le buzele...
Ochi albaștri
Cu hainele îmbâcsite de zavistie
De la atât de mult zid...
Fagurele de albine este, însă, bun pentru picioare fragile și leagă oasele
Dar poate știu cel mai bine să tac
Nu să mănânc trandafiri
Mi se pare că în dosul străzii este un fel de aparat mare

Face niște fotografii foarte mari și sublime
O să intru, în el;
O să dau la o parte cutia neagră unde este polaroidul
Copiii îl vânează, ades
Pentru că este o jucărie frumoasă
Și o să stau în cabină ca sub pietrele unui templu de foarte departe
Poate, totul începe, peste tot, în liniște
Și în nimic...
Un fel de Zen, al momentului
Să stau, naibii, în căsuța aceea improvizată
Cât are
1 m pe 1 m și este pătratică, de fapt e paralelipiped
E cam în negru și seamănă cu un fel de giulgiu
Dar, nu mă sperie...
E singurul loc pe care îl mai am
O să zac și o să ascult radioul mai tare, ca să mă acopere
Dacă sunt supărată, probabil, puțin...
În ziua aceea de început al surghiunurilor
Și în vremea războaielor
Ce faci? Stau, aici măcar nu mă deranjează absolut nimeni
Parcă nu am nevoie de nimeni
Chiar nu am
”Stau aici...”
”Nu e prea strâmt?”
”Nu. 1m X 1m.”
Lasă-și naibii omul zidul, în pace, pentru că zidurile sunt bune
Să se protejeze de mine
Cu ziduri de cărămidă, dacă el așa vrea
Îmi fac și eu, dar sunt scumpe
”Ce faci?”
”Stau.”
Și sunt numai o femeie
Trecătoare și supărată
Simplă și cu bani de argilă umedă, prin papuc.