E somn a toamnă și adormit prin frunze,
aștept ca din mireasma putrezită
să iasă-n aer brandușele lehuze.

E roșu, galben și portocaliu
de parcă-n iarbă iar s-au stâns apusuri,
e cerul la apus precum e mortul vinețiu
și fierb în vale râuri, precum stoarse musturi.

Se pierd prin iarba tare, adâncite,
uscate, mirosind a crud nectar,
urme difuze a ploii de copite
de turme rătăcite în zadar.

Cum curge râul-dacă ar fi iubirea
să curgă și să mângâie neîncetat
poate în veci eu aș trăi cu fericirea
să fiu al tău etern neîntomnat.

Se lasă frunze, parcă vor să zboare
trasând prin aer traiectorii mute
se zbat mănunchi de fluturi către soare
râvnind la flori de primăveri știute.

Pe sus, acoperind de tot înaltul
sunt albe ploi-miros de iasomie
aici, pe jos, parcă sunt eu sau altul
tot rătăcind prin colbul drumului din vie.