Într-o zi de primăvară
umbra unui albatros
ca o tânără mioară
o văzui dormind pe jos.

Inima-i era departe
suspendată sta în cer
învelită-n văl de moarte
sub un soare giuvaer.

Mângâiat de-un vânt cuminte
în copacul mulţumit
se mişca fără cuvinte...
Flăcărui ardeau mocnit

Fără grabă sau durere
fie zori, amiază, seară
el adulmeca-n tăcere
fiecare floare rară.

Dintre-atâtea umbre care
vin ca marea umbră sumbră,
pe pământ sădind teroare,
adoram micuţa umbră.

Și-ntre noi, la fel, fireşte,
vine blânda aparenţă
zace şi se plictiseşte
stând în iarbă şi-n prudenţă.

Carlo Betocchi