Captiv între lumină și-a inimii bătaie
Mă lupt să rămân zâmbet și simplu călător,
Să trec prin umbra care în umbre se-ntretaie
Și mă îmbracă-n cale-i în zumzet și culori.

Sunt sângeriu și verde mi-e lacrima în ochi
Ce poartă, stânjenită, căpruia mea tristețe
Despre pădurea-n care vântul suflă-n ghioc
Și își alege cântul prin care dă binețe.

Captiv în fir de iarbă și în cărări de gâze
Visez să fiu scânteia scursă din rugăciuni,
Să dăinuiesc în praful ce se ridică-n frunze
Și blând să mă așez în amintiri... tăciuni...

Să ard mocnit în timpul care nu are nume,
Să mă împart în clipe donate tuturora,
Să chem și eu speranța să vină peste lume
Sporind în șoaptă cântul mulțimii din agora.