Nu ar fi trebuit să…
Ar fi fost mai bine să…
Și dar, și poate.
Și dacă!

Sunt poeni în care mi-aș planta flori,
De pe marginea deșertului, ca niște deșeuri izgonite din inimă.
Și le-aș uda cu existența soarelui febril.
Ca mai târziu să mă pot odihni la umbra-mi,
Ținută de semiîntunericul de lumină licărindă.
Existența mi se dovedește a fi suspendare.
Privirile spre cer, nu-s datate.
Dar iubesc cugetul.