Nu poți să scrii despre poezie dacă nu te înconjuri de poezie.
Poezia generează poezie cum viața viață și moartea moarte.
Poezia trăiește într-un mediu poetic și moare în lipsa acestuia.
E ființă. Are nevoie de sentimente, trăiri, experiențe, vise, idealuri
Pentru a rosti și, prin rostire, să se identifice cu sine ca existență.
Cuvintele și fiecare caracter prin care cuvintele devin sunet
Sunt sângele pe care inima ei le pulsează spre a crește,
A deveni, a fi, a conta, a istorisi, a străluci și a se risipi pe sine
Între alte forme poetice, în nesfârșirea în care toate se uită.
O astfel de privire face din poezie cea mai frumoasă efemeridă
A cărei zbor mângâie cu plutirea-i și atingerea angelică
Tăcutul grăunte de nisip rostogolit de apele orizonturilor
Între a fi în sine un altfel de sine pe care nimeni nu l-a văzut,
Fiindcă în ochii cu care se lasă privită poezia lumina nu arde,
Ci se stinge pentru a păstra amintirea arderii din care devine.