casele mari aduc necazuri
atmosfera unui presupus tezaur despre care poeții au scris
pe piele de căprioară
conturează spațiul unde totul este posibil

mă întreb cu mâinile în râul
ce curge de parcă ar vrea să întreacă ploaia în drumul ei
spre câmpie
de câte ori soarele a refuzat să iasă
din iarnă
trupurile noastre seamănă cu formațiuni carstice
la limita timpului
peșteri unde nu a călcat picior de om
inspiră moartea și gustul ei pentru frumos

conspirațiile în jurul unui presupus iubitor de frumos
care ne-ar fi pus în legătură cu oxigenul nu fac decât să adâncească
misterul cunoașterii incomplete
și dorința de a înțelege mai bine procesul prin care materia naște viață

poate că dragostea își creează propria lume subterană
plină de monștrii
din care nici zece poveri cu aur nu te pot scăpa

dacă răul a pus ochii pe cineva nu mai există milă
până la cântatul cocoșilor
muma îmi dă să beau după bani de argint
ia să vezi numa' ce-i bun
te scapă de farmece
mă roagă cu icoanele din biserică
numai că până acum nu îmi place mirosul de busuioc și fumul
prețios de tămâie

trupul meu cuprins de febra căutătorului de comori
mai degrabă ar privi la picioarele tale
apoi
ți-aș băga mâna în sân
bucuros să descopăr cum te muncește vreo ispită
din cele ce se văd la televizor

și a venit noaptea în care m-am întins lângă tine
eu
omul care nu are nevoie de apă
ceilalți vorbesc despre mine ca despre o fântână secată
altfel nu-și pot explica cum de este posibil să țin minte atâtea cuvinte
de dragoste

până când sarea își croiește propriul drum spre blânda
aducere aminte
așa cum noaptea ți se face frig și mai pui un trup peste tine