m-am lăsat de privit lumina.
însă nu pot renunța la privire.
pentru aceasta mi-am înlocuit
vederea cu căderea în nesfârșire.

imaginile orizontului din care
adăugam adânc forma visării
din adevărul rostit prin cuvânt
trupul mi-l redesfăcea uitării.

nimicul prin care mă distingeam
de celelalte nimicuri întâlnite
mă îndemna să privesc în neant
unde să mă sting spre a mă aprinde.

independent de ceea ce se întâmplă,
forma, conținutul, timpul, culoarea,
le confundam cu ceea ce în tâmplă
mi se zbătea împingând uitarea.