Nesfârșirea timpului de ar fi viață sau adevăr,
Ca și moartea, s-ar înfiripa din neființă.

Puținătatea întunericului ce o îmbrățișează
Îi înconjură inima inimii din care zvâcnește.

În miezul de noapte al întunericului ei înnoptat
Sărăcia timpului se manifestă fără de margini.

Un gol mizer în care sărăcia devine uitare.

Un întuneric ce se preface în miez care dezvăluie
Nemăsurate voințe, suferințe, dureri enorme,
Crescând rătăciri sporite ce în lung rămân
Înaintând adânc dincolo de tot ce ține
În ceresc căutând construirea.

Ca și noaptea nesfârșirea timpului
Dacă ar fi adevărată ar muri
Spre a înfiripa în ființă.