Ridicat de vânt, sufletul înălțat ajunge în vârful muntelui
Unde numai cu ochiul său ciclopic cerul îl poate privi.

Din lumina opaițului din care își risipește adâncul
Ca pe o pală de vânt în dragoste își poartă despărțirea.

Peregrinând își zidește prezentul spre nesfârșirea plecării,
Spre căutarea libertății din care prin încercări și munci
Înduplecă gândul să îi dăruiască nemurirea muririi.