din casa în care m-am născut ființa mea
s-a risipit ca raza lunii din lucirea soarelui
și cobora în ochii mei de copil printre frunze
din amintirea pomului sub care din carafa de vin
în jurul masei părinții părinților cinsteau.

ființa lor prin mine se risipește
de sub streașina ce aduna frunzele ploilor
și din pământul cald pe care călcam desculț,
din rotundul razelor încununate în care pluteam
învelit în cuvinte și prezențe nesfârșite.

dansul amintirilor mă înalță azi din trecut
într-un mâine în care nu m-am închipuit.

amintirile rămase mi se frământă în gând
ca imaginea cerului din apa fântânii
la care mă întorc când îmi e sete.