noapte, stelele cad în privirile beznei
oamenii dorm într-un somn al gândirii
din a mea insomnie prin porii de cuget transpir vise treze
visez la lumina ce mângâie zborul
și șoapta desprinde din perne o rugă
din patul în care trezia m-alintă
războiul din mine e-nfipt în steag alb
și nu mai adorm într-un somn al speranței
deasupra enigmei e gol adevărul
e Domnul privind din stele o noapte
aceasta în care-i mister și-ntuneric
și fără de somn întruna-mi visarea-i

dar visele treze alunecă-n gânduri
spre zori ce pândesc a ivi realitatea
și pacea se sfarmă în cioburi ce zgârie zborul
disperat mă-nvelesc cu noapte la loc
și noaptea femeie încă-mi dă țâță
da, iată noaptea-mi cântă în vise
ochii deschiși pășind întuneric

noapte, stelele ridică din insomnie-mi tenebre
cortina luminii lor e-n teatrul unei ghilotine decapitând deznădejdea,
parfum de gânduri atinse de infern
ci raiul mă visează pe acoperișul cerului

fluturii vremii clipesc din aripi
noaptea va trece rămânând fără stele
în viu de ființă memento visarea
hainele tainei devenind niște zdrențe

a plăti insomnie aștept în zori înserarea
și stelele toate să se ridice din haos