Apoi ai apărut tu,
zgribulită,
eu te aÅŸteptam
dinainte de a te cunoaÅŸte
tocmai la capătul ierbii
într-o duminică
a nebunilor

La început tăceam în toate felurile
dar după ce apropierea
a devenit atroce
nu mai ştiam de unde începeai tu
şi unde mă sfârşeam eu
iar timpul ne răsfoia
pe ascuns toate ridurile,
toate amintirile,
seară de seară, an după an,
scandal după scandal
şi noi nu mai încăpeam
pe aleea gândurilor
până într-o după-amiază
când ochii noştri
au devenit săbii
şi au început să lase urme pe zăpadă
iar umbrele noastre subţiri
au încetat a se mai ţine de mână

Iar eu strigam din răsputeri,
din mijlocul uciderii,
- renaşte-mă!
ÅŸi te uitam,
iar tu striveai inocenţa
sub tălpile goale
deodată cu dimineaţa
ochilor mei,
precum două sfere stranii,
străvezii,
rostogolidu-se, sufocându-se
prin iarba călcată de tine
fără milă,
fără nici o urmă
de remuÅŸcare