Frumos ne șade vii sau morți pe planeta asta,
învârtiți în jurul soarelui.
Forța centrifugă este cea care stropește pe șevalet în locul nostru,
răzbate piatra sau zgârie hârtia țipând semnele răcirii noastre.

Frumos ne șade scriind, citind sau ascultând acum aceste rânduri.

Frumos ne șade cu zâmbetul pe sponci,
cu vântul sau,
altădată,
cu țărâna vie prin păr
și cu stelele la milioane de ani depărtare
lucind deasupra noastră
vii sau moarte.

Frumos ne șade când ne privim în oglindă:
o da!, de ce nu vedem că până și sufletul a făcut burtă?
că lacrima nu mai are loc de obraz?
și inima este sufocată de cuticule?

Frumos ne șade din timp în timp, noaptea mai ales,
în ora lupului,
când ne întoarcem în pat cu tot cu pat,
și tragem pătura peste vertij fără să stingem veioza.