Văzduhul bolnav tușește tot mai des
prin rotocoale clocotitoare de nori negri
care ne par rostogoliri mânioase de tunete înfundate
și strănuturi de trăznete furioase
ce ne pârjolesc cumplit pădurile seculare...
Verile absorb lacome părți topite din soare
întinzându-le peste orizonturile Terrei devenite infernuri de „fata-morgana”
tremurând de dogoare.
Tot mai des, ele cheamă în neștire mici momente de iarnă rătăcite,
și uneori, aiurea, le cam găsesc,
folosindu-le să stingă arșița cu tiruri de grindină și scurte ninsori-surpriză...

Mulți oameni, cândva calmi și cuminți,
devin, așa, deodată, fără motive, ruguri aprinse de mânie,
urându-se pe ei înșiși sau unii pe alții, fără să știe de ce,
în timp ce o țară mare vrea să ocupe pe alta mai mică,
în timp ce un om bogat vrea să fie și mai bogat,
în timp ce unii fură, omoară râzând sau mint de la mari tribune internaționale,
iar vreun grup organizat de țări puternic înarmate țintesc alte țări de același rang,
amenințându-le cu războaie nucleare...
Ce-i de făcut? Oare unde doarme Pacea? Nu știm deloc ce se-ntâmplă,
mai ales că însăși Planeta-ntreagă încalcă de o vreme legile astronomice din cosmos,
de parcă și ea a înnebunit, căci se vrea mult mai caldă și, fără niciun rost, grăbită,
se dezbracă fățiș de făloșii ghețari, alungându-i în ocean,
apoi polii și-i topește fără vreun păs și, în plus, își înclină axa pe furiș,
în timp ce deșerturi noi, scăpate din frâu, și-ntind cu mare grabă stăpânirea,
astfel încât unde-au fost nisipuri, cu ape mari le umple spațiul gol,
dar nu uită să-și înmulțească numărul de mari furtuni, de tornade,
de cumplite uragane, cicloane care vedem că macină totul...
Globul întreg se înfruptă cu teribile distrugeri,
din adâncuri trezindu-și toți vulcanii adormiți, genitori de catastrofe.
Coaja Pământului, sub cutremure, vălurește ca valurile mării, până ce din șesuri line
vedem cum se-nalță falnice Everesturi și din munții cei mai impunători
vedem cum și-i transformă în șesuri goale înfricoșătoare !
Nu-i prima dată când pe-ntregul rotundul ei,
Planeta plină de zbucium pornește să-și sculpteze și să-și remodeleze continentele
care plutesc pe o magmă lichidă totdeauna nărăvașă...
Ce-i de făcut ?

După mulți ani de pace și liniște-aparentă,
Terra noastră, din scurtu-i somn calm, iar s-a trezit, dar acum pare mai buimacă, mai imprevizibilă...
Totuși, fiecare simțim sau vedem clar
cum frământări ciudate și mari schimbări telurice o-apucă,
încât noi, chiriașii purtați de ea în spate și răspândiți ca niște viruși pe spinarea ei,
ne îngrozim cu toții când prea harnică devine de la o zi la alta.
De aceea, cei mai cuminți și mai sensibili dintre noi, debusolați și îngroziți,
ne întrebăm firesc : ”Oare poate biata omenire să oprească singură
această degringoladă grăbită a bătrânei noastre sfere în picaj liber vizibil ?
Oare poate?”
Dacă, totuși, Terra gândește ca o ființă vie, atunci credem că și ea se întreabă:
Cine poate schimba omenirea bolnavă și această planetă,
vindecându-le și reînnoindu-le ? Cine poate opri catastrofa ?
Oare cine ?
Trebuie să fie ceva sau Cineva care să ne salveze, nu? Altminteri...
Unii au speranțe, alții nu. Tu din ce grup aparții ?
Cel mai bine ar fi să ne alăturăm celor optimiști - și aceștia nu-s deloc naivi
- chiar dacă ei sunt mai puțini - să ni-i atașăm, apoi să așteptăm.
Împreună cu ei, să așteptăm. Să așteptăm...
Cei cu sufletele simple și curate spun că dumnealor simt plutind în aer
niște semne descifrabile care îi încurajează să nu cedeze,
că semnele acestea spun că va veni Cineva
care va declanșa cea mai mare Revoluție spirituală de la facerea lumii...
Așadar, pe cine așteaptă ei să vină curând să repare totul ? Să-i întrebăm !
Pe cine? Și când vine?
Chiar, oare pe cine așteaptă ? Oare pe Cine ?
Și când vine ?
Când vine ?...