Rostogolind un bulgăre da sare îmi caut carne spre a o pune la păstrare
Pentru când vor veni acele vremuri grele în care să am mâncare câte-n noapte stele.
Cu mii de turme și cu hambare pline și nenumărate să scriu și să visez pe săturate.
Să vină vizitându-mă prințese, împărătese cu prinți și împărați, cohorte pe alese,
Să-mi cânte toate harpele din lume, din cer să vină îngeri spre a-mi spune
Că Dumnezeu mă poartă peste toate ca pe un fiu ales de dincolo de moarte.

O lampă minunată să fie drobul meu, care sărează carnea nesfârșind trupul său,
Un minunat izvor, un soare ce lumină viața mea întreagă cu praful său de tină.

Calc colbul care mă poartă-n zare, visând că duc cu mine un bulgăre de sare
O sare care ține întreaga lume vie spre a îmi dărui bogății numai mie…
Privesc în orizont. Nu trece nici o capră, nu mișcă nici un vultur și nici nu curge apă.
Pereți uitați prin vreme din alte timpuri tac păzind scheletic golul pe care îl prefac
În ochii mei hambare și grajduri și lumini pline de sare și alte nesfârșite priviri…

Visez că trec prin lume spre-a pune la păstrare carnea ei ce în mine o mâzgălesc cu sare
Pentru când vor veni acele vremuri grele în care numai eu voi fi proprietar de stele.