Mă scol dimineața la 5:50 trecute, fix.
Mă dau cu grijă jos din patul cald,
de parcă nu aș vrea să deranjez pe cineva,
Mă feresc de propriile întrerupătoare
Mînere, periuță, tubul cu pastă...
Realizez paranoia.
Mă ating cu ciudă de toate aceste lucruri de mai sus.
Mă cuprinde panica.
Plîng puțin.
Între timp apa curge la duș, spre încălzire, spre dușul zilnic,
La bucătărie fierbe repede un ceai,
Se încălzește untul spre întins pe pîine.
Mă uit la ceas.
Au trecut doar 5 minute.
Din care unul a fost de panică.
E bine.
Mai departe.
Acum, că m-am spălat, cum naiba pun mîna pe lucruri?
Lasă, că mă mai spăl o dată!
Mănînc.
Deschis între timp televizor.
Știu, nu face bine.
Știri.
Morți, carantinați, autoizolați, jandarmi,
Infectați, pandemie, covid, noul coronavirus,
lume fugită din carantină, iar jandarmi,
dosare penale, autoizolați găsiți la cumpărături de pîine
sau mai știu ei ce,
China, Italia, Spania.
Plîng.
Mănînc. Și plîng.
Mănîncșiplîng ca motto!
Vomit.
Mă spăl din nou, cîte 20 de secunde.
1, 2, 3...20.
Șterg lacrimi. Refac machiaj, dar nu cu grijă.
Cui să-i mai pese?
Ajung apoi iar în dormitor.
Să fac patul?
Nu-l fac, poate reușesc să ajung devreme și să dorm.
Măcar o oră în plus.
Mă uit în jur.
Casă tristă.
Tristă casă!
Casă!
Ies în hol, nu ating nimic.
Apoi, dintr-o dată
ating chei, ghete, geacă, întrerupător, clanță,
alte chei, altă clanță...

Doamne, nu mă lăsa nebună pe stradă!
Dă-mi o răceală, ceva,
Să stau acasă pe ceai și paracetamol,
Să-mi treacă nebunia!
Te rog!


https://www.facebook.com/TeatrulTonyBulandra/videos/644540849442754/