Rămân fidel uitării precum moartea vieții,
Fiindcă în sensul cuvintelor văd viitorul.

Distincția dintre sunet și tăcere mi se întinde
De-a lungul zilei ca lumina între răsărit și apus.

Carapacea în care m-am născut ca o formă
Poartă timpul spre a-și păstra împietrirea.

În rostogolirea cerului plutesc adâncindu-mă
Împletind spirale din trăirea în care mă regăsesc.

Și săpând după apă visez că voi zidi fântâni
În care adunase-va cu stele tot cerul.

Sângele lor va adăpa ființa eternităților
Cum timpului din sticla clepsidrei nisipul.