În negrul nopții se mai zăresc doar ochii mei
Rupți parcă din lampa arzătoare de pe noptieră,
Frământați în gânduri ilegale, despre lumea interzisă, eternă,


Căci viața noastră-i efemeră!

Se simte străin să fiu trează când se lasă noaptea,
Deoarece atunci tot neamul meu omenesc doarme,
Și-aș rămâne pe cont propriu
Într-o lume plină de fantasme!

În odaie, până și mobila se odihnește!
E atât de liniște încât ai crede că ești singur,
Însă fiorul de pe șira spinării, atestă prezența unui spirit de pe alt tărâm,
De îmi simt corpul în friguri!

Mă uit în jur și parcă aud voci cunoscute,
Care mă îndeamnă să le însoțesc..
Dar crucea de la gâtul meu,
Îmi spune că greșesc!