Cum să te simți singuri între îngeri
Când pretutindeni miroase a fagure de miere?

Pe la fereastră, în stoluri, trec pești cu solzi de aur
Călătorindu-mi gândul în nemurirea serii
Și vântul, ca un șarpe, prin ele se strecoară
Învârtoșându-mă cu aripa tăcerii.

Din când în când, privirea, întinsă în cătare,
Îmbrățișează cerul în stele preumblând.
Un praf ușor de sare se-întinde pe cărare
Plăcerii de-a gusta adăugându-i gând.

Ademenitoare nuanțele îmbină risipirea.
Îngerii îmi sapă cuvinte în cuvânt
Cu veșnicii de umbre tinzându-mi nemurirea,
Parfumând neuitarea dulce-gălbui și mut.