Cu mii de chipuri, Muză, în nopțile febrile
Ale juneții mi te-ai ivit ca un eres
Și te-am pictat cu versuri pe tot atâtea file...
Dar astăzi numai unul din ele ai ales.
E cel mai pur și cel mai îmbietor din câte
Perfidu-mi ochi prin Iad sau Èden a întâlnit,
De mă întreb adesea, îmbătrânit și trist, de
Nu e cumva aievea și nu un tainic mit.
Din mâna-mi tremurândă s-a prăbușit penița,
Prin față o cortină de cețuri mi s-a tras,
Dar Muza, tu, din tine ai izgonit zeița
Și-n lumea dezvrăjită alături mi-ai rămas.
Tu locuiai năuntru și Dragostea-n afară,
Dar azi se schimbă totul pentru întâia oară.