se întâmpla într-o zi de sfârșit de secol
n-aș putea să precizez cu exactitate starea poeziei
din acea zi de sfârșit de secol
îl urmam pe ortega y gasset printre statui cu umbre de aur
& el îmi spunea
e ultima zi în care umbra neagră
nu trece prin dreptul statuilor
nu înțelegeam prea bine dacă era vorbirea lui
sau mersul ușor tărăgănat al umbrei ce ne lumina calea
& de aceea nu puteam ști
dacă el vorbea cu adevărat cu mine
despre cele 1300 de fapte cerești
din manualul lui lao zî așa cred
starea de ceresc se poate atinge
nu mai privi statuile înșirate pe trotuoarele fixate
pe cubul de gheață al celor care nu și-au făcut datoria
n-am mai privit până ce ursa mare s-a agățat de cer
să-mi arate unde se va ascunde de sine însuși
când alții vor vrea să-l slăvească
ne-am apropiat de o grădină cu multe vreascuri
& foarte atent m-a pus să găsesc vrejul lui iona
brusc sfârșitul de secol căpătase sens
cetatea lumea orânduirile vor dispărea
mergeam tăcut după vrejul lui iona
condus de o forță nevăzută activă înaintea noastră
la sfârșitul & la –nceputul fiecărei idei
despre perfecțiunea celestă
ortega știa geografia cerului din care cândva mă va privi
& eu voi înțelege că el este acolo într-un orizont mereu îndepărtându-se
adunându-se în jurul lui pentru că toate au un scop ideal indescifrabil
când iubești păzește poruncile deuteronomului
oamenii aceia care n-au îmbătrânit au rămas mereu tineri
mai tineri decât vorbirea de dinainte de cuvânt
după toate acestea & după multe alte semne din cimitire părăsite
se recunoaște altruismul statuilor devenite copaci
într-un alt sfârșit de început
problema reală fiind felul în care secolul de aur
despre care vorbea ortega se mișcă în flanc
dacă nu va fi devenit piatră fără cuvânt
imagine rupestră pentru cei care n-au murit decât în statui
mai zicea ortega
plimbarea singuratecă printre statui
dezvoltă memoria intens curgătoare spre fluvii aproape virgine
când trebuie să-ți construiești luntrea sensul acesteia înspre zenit
nu știați că ortega în fiecare seară le vorbea statuilor
& nu-i răspundea nimeni
deși fusese văzut de nenumărate ori prin hublouri din sticlă acvatică
într-un provocator discurs îmi mărturisea
cum fusese condamnat la moarte
de ce se tot plimba printre statui de bronz patinat
aici nu mai locuiește nimeni
pleacă
i s-a repetat în limba păsărilor fără aripi îndrăgostite de el
l-am înțeles l-am crezut am știut că va pleca inversând secolele
faptele răzlețe din picturile rupestre
cine nu crede să mă urmeze
întoarcere înapoi nu mai există
&nici fluviul &nici corăbiile &nici ortega & nici eu