(Sonet IV.)


Dacă te-îndupleci, iute în călcâie
Să porți, pe oase, de-ale mele fire
De trandafiri, ce-s fără de prăsire
Ți-or sta, la gleznă, încă și tămâie.

E frumusețea-naltă-n spini, sub poză
Călcâiul tău se teme, în rănire
Sunt pietrele ce-ți stau, iar, la dospire
În pieptul tău împuns, ce-i ca o roză.

Tu șterge-te, mai repede, sub crucea
De te-au rănit, caduce-înduioșări...
Și-n gândul, ca și peștele la Tulcea,

Mai spală-ți, iar, picioarele, în mări!
Și-n sarea sângelui amestecat, în dulcea
Zăpadă-n sare, sta de-a gravei dări.