Am fost prieten cu toate singurătățile.
Am aprins lămpi în rătăcitori.
Seara beam un ceai sau nici atât.
s-au cărări în trecuturi – și iată uitarea.

Totul e cum a mai fost:
lucruri cărora nu le pot da nume.
Fată cu basmale în păr,
să nu ne mai aducem aminte.

Toamna plecau circurile.
Buha vindea măghiran pentru noi.
Prielnic întuneric dughenelor cu cămătari,
vinul mai face tumbe și fluturi.

Când mi-arătai o veveriță cât un cartof
și ne destrămam în voia nălucii.
Oamenii știu ceva ce mie nu-mi spun.
Ce-o fi mai făcând apa în care-ți scuturai brumele?

Prin ierburi și moine,
cenușile și-amestecă sfinții.
Seara venea ca un câine din munți,
să ne lingă mâinile calde.

Tot îmi mai ești dragă și tot
mai aud șarpele lunii prin ziduri.
O! de-am fi rămas numai în închipuire
ca luptele din panoplii...

viața era totdeauna așa cum trebuie să fie viața.