poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2808 .



am tras cîteva fumuri
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2021-09-13  |     | 



și m-am gîndit că dacă ar exista cineva care ar putea
să concentreze lumea într-un punct
eu aș fi un alt punct
exterior lui și m-aș gîndi la singurătate iar
singurătatea ar fi un șiret
cu un singur capăt

dar mai apăsător e faptul că eu sunt cel mai feroce
dușman al meu
și din acest motiv trăiesc
în interiorul celui mai mare
secret

și zile în șir încerc
să înțeleg dragostea și în special dragostea
părinților mei care m-au făcut
cu altă formă de dragoste
ca timpul care umple spațiul și nu poate fi
real în afara lui

sunt un extraterestru
căruia i se pare că cerul își aruncă stelele
într-o ruletă cosmică
în care un număr de 300 de sextilioane de bile
cad pe negru și pierzi

și mai știu că două puncte pot face un plan dar
printr-un punct
se duc toate liniile iar prin mine
trăiește bacteria
aia

care te face să îți trăiești viața în sens invers
ca și cum ai face autostopul
pe o autostradă pe care mașinile merg
cu spatele

și dac-ar fi existat bunul dzeu atunci n-ar fi lăsat o picătură
din sîngele tău să umble prin mine
de un dumnezeu de ori mai grea
decît dragostea

eu îmi spăl carnea în apă și sufletul în cer
apoi mă sinucid cu o poezie și curînd
o să fac dragoste cu tine eu voi fi timpul
tu o pendulă nouă

și în urma noastră va rămîne o prognoză meteo
pe 1000 de ani
care vestește o nouă eră glaciară
să vezi atunci cum vor îngheța oamenii
în propria lor nepăsare

oare dacă te gîndești intens cîteva vîrste de univers
la aceeași poveste
crezi că viața ta se va repeta întocmai ca o eclipsă totală
și dintr-o dată vor dispărea și soarele și cerul și nopțile
și stelele
și atunci ai putea să renaști din propria temniță

ca atunci cînd te întrebi ce e singurătatea
întrebarea asta stupidă la care sunt nevoit să-mi răspund
tot eu împreună cu sentimentul acela
că nu vin de nicăieri
și nu ajung nicăieri

pentru că eu m-am născut din mine însumi
diferit de cei care privesc cerul și văd doar stelele
eu văd un film care rulează în mintea mea și stelele nu sunt altceva
decît subtitrare

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!