fata din colțul prelung al străzii
se rătăcește în cifrele mărunte,
vântul o asaltează cu pagini de ziar,
se simte înconjurată ca si cum o ceată de maimuțe i-ar cere mângâiere,
tacticos ea își toarnă din lumina galbenă a zilei
surâzând silabelor,
cuvintele îi sunt
sugrumate de privirile curioase
ale pietonilor strânși
ca pe un câmp cu fluturi în jurul său,
îi fac tabloul
în care desfac inima asemeni unui pepene,
multe felii cu semințe negre și umede
le împart în iarba mirosind a primăvară
ivită după genunchii rotunzi ai fetei,
cu zeama pepenului în barbă ei
sorb cuvintele
în timp ce ea numără norii,
vorbesc despre numere naturale
ca despre iubire.