poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-08-06 | |
Am aprins o stea pe cerul nopţii;
seamănă întrucâtva cu mama. Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini, doar o inimă cu mult trup. Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină care înghit întunericul. Aici e pământul cerului, aceştia sunt sâmburi - mi-a spus. Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec, înconjurându-se cu mine… Am văzut hărnicia omului cum rodeşte în spicele de grâu; pâinea devine mai rumenă în sudoarea celor care o urmează cu credinţă. Are gust de pace şi de înţelepciune; pâinea ţine trează fruntea omului. M-am ridicat între văz şi auz să pot atinge glasul ciocârliei; mi-am înălţat fruntea peste ceva ce nu avea sfârşit. Umbra îmi era aşa de naltă, că m-am lăsat înconjurat de sferă. Mă ţineam de propriul trup de parcă era trăit de altcineva, mi-am lăsat până şi umbra în schimbul unui miez de flacără. Acum ştiu totul despre ceremonia amurgului, de telegarii care se hrănesc cu jăratecul din inima lui. Uneori stelele plâng; lacrimile lor hrănesc suflete puternice care se întoarc în trupuri limpezi. Viaţa… Mereu viaţa este într-o continuă criză de timp. Copilăria călătoreşte din aripă în aripă de vânt, smulgând sufletele norilor, în căutarea soarelui. Iată-mă într-o încordare adâncă a somnului, atârnat de stele sfărâmate, sufletul mi s-a izbit de cer până când se făcu prunc. Avea înfăţişarea unui copil palid; nu înţelegea că trupul meu nu mai e demult limpede, că locuise în el atâta vreme cât fusese respirat de altcineva… Copilăria... Mereu copilăria cu nopţile înduioşate de glasul mamei unde aerul era mai curat decât gândul. Când voiam să umblu, treceam de la visare la trezire fără să mă rănesc. Am aprins încă o stea pentru mama care s-a unit cu stânca. O strângere de ape împlini curcubeul ca un stindard paşnic al soarelui, copilăria se nălţă odată cu el şi călătoreşte… şi călătoreşte… Trecu de putreziciunea timpului, căutând miezul nopţilor când zăpezile erau albastre; Chipul mamei îmi aluneca pe creştet şi răsuflarea mi se topea cu aceeaşi emoţie copleşitoare în rugăciunea ei. iunie 2016
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate