Prin Efes merge-agale Heraclit
Spre înserat. Îl lasă înserarea,
Iar el se lasă-n voia înserării,
La mal tăcut de apă curgătoare;
Nici numele, nici cursul nu i le știe.
Cioplit în piatră, Ianus. Șir de plopi.
Se uită în oglinda mișcătoare
Și află-n ea și cizelează gândul
Pe care nenumărate rânduri de oameni
L-or repeta. Iar glasul său rostește:
A doua oară nimeni să se scalde-n
Același râu nu poate. Înțelege,
Cuprins de-nfiorarea spaimei sacre,
Că e și el un râu și-o alergare.
Să se întoarne-ar vrea în zorii zilei
Și-n noaptea dinainte și-n ajun.
Nu poate. Spune iar sentința. O vede,
Cu caractere clare tipărită,
Pe-o pagină din Burnet. Heraclit
Nu știe limba greacă. Zeul Ianus,
Ce porțile păzește, e latin.
Nu are Heraclit trecut și-acum.
E-un simplu gând pe care l-a visat
Un om pe malul râului Red Cedar,
Un om ce țese endecasilabi
Ca dorul de cei dragi din Buenos Aires
Să îl alunge. Unul doar lipsește.



traducere - Andrei Ionescu