Hazardul clar ori legile secrete
Ce visu-l guvernează, soarta mea,
Vor, patrie, tu, dulce, necesară,
Ce-n slavă și-n ocară-ai împlinit
Cu greu o sută și cinzeci de ani,
Ca picătura, eu, cu tine, râu,
Și clipa, eu, să stau cu tine, timp,
În dialogul intim apelând,
Cum e firesc, la rituri și la umbra
De zei primită și de versul pudic.

Eu te-am simțit în palide-asfințituri,
O, patrie, din vaste cartiere,
Și în acest ciulin adus în tindă
De omul pampei, și-n mărunta ploaie,
Și-n lente, ample învârtiri de astre,
Și-n mâna ce strunește o chitară
Și-n gravitația câmpiei, care
Din depărtare sângele ni-l simte
Precum britanicul marea, și-n pioase
Simboluri, și-n arcul unei bolte,
Și-n dragostea supusă-a iasomiei,
Și-n marea de argint, și în ușoara
Atingere-a mahonului tăcut,
Și în savori de carne și de fructe,
Și în drapelu-aproape-azur și alb
Dintr-o cazarmă, și în desuete
Povești cu șișuri într-un colț de stradă
Și-n seri egale ce se sting și pleacă,
Și-n vaga amintire mulțumită
A unor curți cu sclavi care purtau
Același nume ca stăpânii, și-n
Sărmane tomuri scrise pentru robi,
De flăcări mistuite, și-n căderea
De repezi ploi în luna lui septembrie,
Pe care nu le vom uita, dar astea-s
Doar moduri și simboluri ale tale.

Mai mult ești decât vastul teritoriu
Și zilele-ndelungatului tău timp,
Mai mult ești decât suma necuprinsă
A șirului de oameni, și nu știm
Cum pentru Domnul ești în sânul viu
Alcătuit din veșnice arhetipuri,
Dar pentru chipul ăsta-ntrezărit
Trăim, murim și veșnic năzuim,
O, patrie, secretă, solidară.



traducere - Andrei Ionescu