poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-07-29 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea În seara cea din urmă plumbii șuieră. E vânt și vântul vântură cenușa, se-mpuținează ziua și-ncleștarea cumplită, biruința nu-i a noastră. Barbarii au învins, barbarii gauchos. Eu, care legi studiat-am și canoane, eu, Francisco Narciso de Laprida, eu, care-am proclamat independența în aste tinere provincii. Fața mânjită mi-e-n sudoare și în sânge, speranță n-am, dar nici nu-mi este teamă, mă-ndrept spre miazăzi, prin mahalale. Acelui căpitan din Purgatoriu asemeni, ce însângerând câmpia a fost orbit și doborât de moarte, unde-un pârâu obscur își pierde numele, așa pieri-voi eu. Sunat-a ceasul. Pândește moartea dimprejur, din mlaștini, lăsându-mă în viață, dar aud copitele-astei morți apropiate. Mă caută cu caii și cu lăncile. Eu, ce cu totul altu-am vrut să fiu, un om al cărții și-al înțelepciunii, sub cerul liber voi zăcea-ntre smârcuri. Îmi umple pieptul tainică deodată nespusă bucurie, căci aflat-am destinul sud-american râvnit. Spre clipa tristă mă purta de azi multiplu labirint făcut din pașii ce zilele țesutu-mi-au din ziua dintâi. Copil eram. Și în sfârșit descoperit-am cheia acelor ani, destinul lui Francisco de Laprida, știrbita literă și forma pură, desăvârșită. El îl cunoștea de la început. Oglinda nopții-arată nebănuitu-mi chip etern, și cercul se strânge-ncet. Mă așteptam să-l aflu. Îmi calcă urma umbra grea a lăncii tot mai aproape. Hăituiala morții, și călăreți, și cai cu coama-n vânt mă calcă în copite... Izbitura o simt, și fierul ce-mi străpunge pieptul, cuțitul s-a lipit de beregată. traducere - Andrei Ionescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate