căutând să-mi golesc inima în noapte
sau în orice alt container imens fără memorie
am mers cu tine pe cărările și trotuarele noptii
fără să ne vedem
în ritmul de a trăi din care știam că nu puteam scăpa
cu orașul mort în jurul nostru
pentru a reconstrui ceva ce nu fusese construit niciodată
imaginându-ne că puteam asfalta lumea cu pașii noștri

ultimul popas a fost o plajă rece care avea o lumină ciudată
o lumină albă făcută din păsări moarte
aveam atâtea întrebări care fugeau mereu de numele meu
ca niște animale înspăimântate de tunete

te-ai uitat la întuneric cu inima ta urmărită de corbi
ploaia cădea cu sunet spart peste păsări
am alergat să nu mă prindă ostatică febra
și mâinile mele să nu mai poată îmbrățișa