Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte și-n avânt nesăbuit
Nălțat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarță-n scoarță declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulțumească
Preabunei sorți, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viața în cuvinte.
Mereu esența scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna
N-o poate eluda. Și unde oare
Văzut-o-am întâi? Întipărită
Pe cerul teoriei ori ivită
În seara ce se lasă peste mare?
Cum știm, viața noastră schimbătoare
Să fie poate, uneori, frumoasă,
Și au fost și seri când, mire și mireasă,
Te-am contemplat, o, lună, cu-ncântare.
Mai lesne ca de luna-adevărată
De cea din vers să-mi amintesc îmi este:
Vrăjita dragon moon care uimește
Și a lui Quevedo lună-nsângerată.
De altă lună aprinsă, stacojie,
Vorbit-a Ioan în cartea-i cu bizare
Minuni și lucruri înfricoșătoare;
Răsar și luni de aur în tărie.
Pitagora cu sânge (povestește
Tradiția) scria pe o oglindă,
Și oamenii citeau în altă oglindă:
Oglinda lunii scrisul oglindește.
De fier pădurea-i unde-așteaptă ora
Lup cu destin ciudat legat de lună:
Din cer să o doboare, s-o răpună,
Când marea înroși-va aurora.
(În Nord profetic soarta-i e știută
Și-așijderi că-n aceeași zi fatală
Spurca-va marea nava legendară
Din unghii strânse de la morți făcută.)
La Zürich ori Geneva, când nebuna
Mea soartă a vrut să fiu și eu poet,
Mi-am stabilit, ca toți, canon secret
De-a defini cu-nverșunare luna.
Amarnic mă sileam să aflu chipul
De-a depăși modeste variații,
Cu spaima că Lugones comparații
Cu ambra folosise și nisipul.
Cu fildeș depărtat, cu fum, cu nea,
Pe rând a fost asemuită luna,
Dar versul să cunoască n-a fost bun a
Tiparului cerneală cinste grea.
Poetul - îmi spuneam - găsește-n lume,
Precum roșcatu-Adam din paradis,
Oricărui lucru singurul, precis,
Adevărat, nepus de alții nume.
Spune Ariosto că locaș e luna
De vise. Acolo lin, ireversibil
Se scurge timpul, tot ce e posibil
Ori imposibil, ceea ce-i totuna.
Apolodor să văd m-a ajutat
A Dianei schimbătoare umbră magică,
Și-un irlandez, o neagră lună tragică;
De aur seceră Hugo mi-a dat.
Și-n timp ce eu în mină coboram
De astre pure din mitologie,
Cereasca lună iată că învie
La colțul străzii, acolo, lângă ram.
Dintre ale noastre vorbe știu că una
Există, pentru a o figura.
Secretul stă, cred, în a o afla
Cu umilință. Este vorba luna.
Să întinez nu îndrăznesc curata
Ivire-a lunii cu-o figură vană.
Indescifrabilă-i și cotidiană
Și mai presus de poezia-mi, biata.
Și știu că luna sau cuvântul luna
E-un șir de semne care-au fost create
Spre-a da un sens acestei încifrate
Enigme ce suntem, multiplă, una.
E o imagine perpetuu vie,
Ce omului destinu-i hărăzește,
Când se înalță ori se prăbușește,
Ca numele-i adevărat să-l poată scrie.



traducere - Andrei Ionescu