Tu a cărui carne, azi dispersie și praf,
cântărea ca a noastră pe pământ,
tu ai cărui ochi au văzut soarele, acea stea celebră,
tu, care nu ai venit pe ieri rigid
dar în prezentul continuu,
în ultimul punct și vârful vertiginos al timpului,
tu, care din mănăstirea ta ai fost chemat
prin vechea voce a epicului,
tu care ai îmbrăcat cuvintele,
tu că ai cântat victoria lui Brunanburh
și nu l-ai atribuit Domnului
ci spre sabia regelui tău,
Tu, care ai cântat cu o bucurie acerbă,
umilirea vikingului,
sărbătoarea ciorii și vulturului,
tu care ai adunat în oda militară
metaforele rituale ale cursei,
tu care într-un timp fără istorie
ai văzut în ieri acum
și în transpirația și sângele lui Brunanburh
un cristal de aurore antice,
voi care v-ați iubit atât de mult Anglia
și nu ai numit-o,
azi nu ești decât câteva cuvinte
că germaniștii notează.
Astăzi nu ești altceva decât vocea mea
Când îți retrăiește cuvintele de fier.

Îmi cer zeii sau suma timpului
Fie ca zilele mele să merite uitare,
Numele meu să fie Nimeni ca Ulise,
dar că unele versete vor dura
noaptea propice memoriei
sau diminețile oamenilor.



traducere - Andrei Ionescu